Participanții la clacă bucurându-se în spatele cărămizilor de chirpici terminate
Claca de ChirpiciFerma Lipovenesc · Jurilovca

Claca de chirpici de la Jurilovca a început cu o invitație lansată pe Facebook și s-a transformat în cea mai frumoasă adunare din curtea noastră. A avut două etape, în 2020 și în 2021. Doar în 2020, 140 de oameni au bătut aici 2.000 de cărămizi din pământ, paie și apă, după tehnica veche a satului.

Participanții la clacă bucurându-se în spatele cărămizilor de chirpici terminate

Invitația care a pornit claca de chirpici

Totul a început cu acest mesaj postat de Daniela Sterea pe profilul ei de Facebook:

Avem nevoie de toți cei care ne apreciază să plămădim chirpicii pentru casa noastră! Este o tehnică anevoioasă, pe cale de dispariție, care cere o mână de oameni ambițioși și dornici să ne ajute.

Voi știți că eu încerc să fac totul cu mânuțele mele, dovadă stă gardul de piatră, dar de data aceasta suntem depășiți de situație, fiind vorba de un număr mare de cărămizi de chirpici.

Dacă vrei să ai ce povesti copiilor și să te mândrești că ai fost la o clacă de chirpici, dă-ne de veste și spune-ne în care din zile poți veni.

Apoi, vă las pe voi să vedeți ce s-a dezlănțuit în curtea noastră.

Participanți la claca de chirpici din Jurilovca frământând lutul cu sapa și cu picioareleTrei participanți zâmbitori la claca de chirpici din curtea LipovenescVoluntari care udă și amestecă pământul pentru chirpici, în curtea din JurilovcaFemeie cărând o găleată printre rândurile de cărămizi de chirpici puse la uscatParticipantă care trece prin curtea fermei în timpul clăcii de chirpiciSape și lopeți pregătite pentru claca de chirpici

Cum se face chirpiciul

Pământul se udă și se amestecă cu paie, apoi se frământă cu picioarele până se leagă. Amestecul se pune în tipare de lemn, iar cărămizile se lasă la uscat la soare, în rânduri lungi. Din ele s-au ridicat pereții casei.

Poezia clăcii, de la Alexandra Ene

Zâmbetul unei participante la claca de chirpici din Jurilovca

O poezie scrisă la clacă

De astăzi îmi pun în CV

De astăzi îmi pun în CV
Că știu chirpicii, măi copii!
Cu apă, țărână și paie
Putem să-nălțăm o odaie.

Pe tărâm lipovenesc
O tabără construiesc
Cu Daniel, Marian și Dana
Și cu omi din toată țara.

Cu Titina, cea fruntașă,
Vezi rândurile cum se-ngroașă.
Iar cu Mateiaș la cârmă,
Lucrurile merg ca pe sârmă.

Au fost 3 zile de foc,
Da’ nu-mi pare rău deloc.
Altele de vor mai fi,
Subsemnata va veni.

poezie de Alexandra Ene, participantă la claca din 2020

Muzică, mâncare și voie bună

La clacă nu s-a muncit doar. Lipovencele au venit să cânte, s-a gătit pește pentru toată lumea, iar seara curtea s-a umplut de muzică.

Lipovence în costume tradiționale cântând pentru participanții la clacăMuzicanți cu tobă și acordeon cântând la claca de chirpiciPește curățat pe tocător pentru masa participanților la clacăBucătar care pregătește mâncarea pentru participanții la clacăLipoveancă și voluntari printre cărămizile de chirpici puse la uscatScaune colorate în fața unei clădiri cu acoperiș roșu, la Jurilovca

Cel mai cool eveniment al anului 2020.

Alexandra Ene

Ce a scris presa despre claca de chirpici

Daniela și Marian Sterea, un cuplu de fotografi constănțeni, au cumpărat în Jurilovca o casă veche, datată 1893 (mai veche chiar decât gospodăria tradițională din Jurilovca din Muzeul Satului din București), și au ținut să o reabiliteze prin tehnici tradiționale. Vara asta au organizat o clacă de făcut blocuri din chirpici după străvechea tehnică locală, la care au participat arhitecți, studenți, fotografi, peisagiști, ingineri, avocați, doctori, economiști, săteni, dar și mulți copii veniți într-o mini vacanță cu părinții la țară.

Revista Zeppelin

Curtea Lipovenesc și satul Jurilovca văzute din dronă

Casa din chirpici în care a luat masa Familia Regală

În casa ridicată din cărămizile făcute la clacă a avut loc, mai târziu, prânzul Familiei Regale. Citește despre vizita Casei Regale în curtea Lipovenesc.

Vino în curtea Lipovenesc

Poți vedea casa din chirpici la o vizită de weekend sau la un eveniment în curte. Află mai multe despre gospodăria tradițională din Jurilovca. Ne găsești, simplu, ca Lipovenesc pe Instagram și pe Facebook.

Vino la noi în curte

Sâmbătă și duminică, 11–19 vara, 11–16 iarna. În timpul săptămânii, cu programare.

Vezi evenimenteleSună: 0723 898 529

Citește și